Aură de Calliope cu trăsături de Euterpe
Calliope este fiica lui Zeus şi a Mnemosynei. E considerată şi cea mai
înţeleaptă dintre muze. Întrucât apare în picturi cu un instrument de scris sau
cu o liră în mână, e considerată muza poeziei epice. Conform unei tradiţii a
pitago-reicilor, Calliope e, să reţinem, şi muză a filosofiei. Din această
perspectivă aedică pare că ne invită
Aura Creiţaru să citim opera sa din acest volum. Şi ca să nu existe nici un
dubiu în abordare, pentru ideea de zbor nu există ataşat niciun aedes aegypti, ci sunt nişte colonii de
fluturi („Poate sunt
ultimul fluture alb cu nervuri negre fine”), ceea
ce ne sugerează să nu trecem cu vederea adierile nu neapărat pasagere iscate de
fluierul lui Euterpe, muză a poeziei lirice.
Mărturiile din acest volum ţin de zona sensibilă a atmosferei
interioare, a permanenţei trăirilor profunde, reflexivitatea este o componentă
asumată, autoarea scrie cu scop, desfide actul gratuit ori dicteul automat,
verbozitatea deşănţată, are mereu ceva de spus şi o face hotărât, cu mijloacele
cele mai potrivite spre a convinge şi a isca emoţie. Acumulări descriptive
decorează peisaje deloc nevinovate, luxurianţa ascunde ori dezvăluie sentimente
(„Iubesc tabloul cu ramă neagră”), întâmplări („cineva mă pictează sau mă
visează”), atitudini („Din când în când cineva în halat alb îmi face
recomandări”), sensuri. Natura naturata
pare a fi regina poeziei pentru autoare, nu există poem în care să nu dea tonul
ori să decoreze iluzia realului sau să inducă interogarea asupra existenţei
umane; substanţa se combină viguros cu Timpul în diverse versiuni şi forme –
tren, barcă, amintire, trecut, trecut al trecutului, „viitorul omniprezent
înverzind orizontul”, eternitate, dar mai cu seamă Prezent, cu suferinţele,
tragediile, durerile, neîmplinirile cotidiene. Este demnă de remarcat
dimensiunea socială a discursului, mai mult ori mai puţin discretă în substanţa
cărţii, nu există loc pentru indiferenţă, pentru nepăsare, pentru evitarea
realului celui mai crud. Subiectul războiului este, de exemplu, scos în faţă,
vocativul îl face şi mai accentuat („Vedeţi cum se umplu gropile comune/ cu
morţi? / […]/ Opriţi războiul! E târziu, opriţi-l acum!”), ceea ce o situează
în marja unei retorici a postmodernităţii sociale şi activismului cetăţenesc.
Dar cel mai
importat aspect al poeticii Aurei Creiţaru este recursul la dimensiunea
transcendentă a fiinţei umane, interogarea din perspectiva credinţei („La ce
este bună lumina?!/ De ce căutând-o nu obosim,/ De ce detestăm întunericul,/
Orbi, de ce nu-i uşor să trăim?”), dar şi din perspectivă psihologică, analiza
relaţiei Eului cu Sinele fiind adesea startul unui periplu poetic acaparant
(„Prietene,/ eşti adâncimea ochiului limpezit/ în taina sufletului iubit/ Eu
sunt tu când te simţi privit...”). Discrete, aceste dimensiuni ale mesajului
liric se insinuează în fundal, în desfăşurarea cotidianului supus translaţiei
în metaforă. Discret este şi erosul, prezenţă mai cu seamă subtilă, prin toate
vârstele şi formele sale omeneşti – „iubirea e moneda de schimb/ a cuvintelor suferind o selecţie
naturală –/ o sublimare, până la rarefiere,/ până la uitare de sine” ori
„Doamne, trage-mă afară din hău şi uitare,/ căci sper să ating deodată pământul
şi zarea,/ să conving copilul dinlăuntrul sufletului/ că poate să-şi învingă
greşeala, scăparea,/ chemând tot mai aproape curajului, iertarea...”
Nostalgia
este o mare sursă de lirism, aici muza Euterpe se desfăşoară deplin (v. Testament de insomniac ş.a.). Pe
alocuri, Samsara – ciclul naştere, moarte, renaştere – vine ca un răspuns la
întrebările privind sensul vieţii – „Căci tălpile minţii ne sunt înrădăcinate/
în vecii vecilor,/ în acelaşi spaţiu de zbatere liberă a gândurilor”, iar Al
treilea ochi – „ochiul pineal” – îşi face jocul aşteptat ştergând graniţele timpului,
aducând în teren familia, rudele, prietenii, copiii – mai ales copiii! – într-o
permanenţă de înţelesuri noi, sensuri uitate, revizuiri necesare. Leagănul
amintirii îşi urmează traiectoria fără grabă, în fraze ample, metafore
semnificative, delicate, bogăţia limbajului completând frumuseţea expresiei.
O carte cu poezii de recitit şi din pricina muzicalităţii intrinseci a
versului, cu ornamente sonore atent prelucrate până la amănunt de către o
autoare pricepută şi talentată, care mărturiseşte: „Cred că m-am născut
dintr-un vis”…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu