vineri, 23 martie 2012

Dan Dănilă – Atlantida există*

     
  Poezia lui Dan Dănilă este poezia dintotdeauna, aceea nepieritoare, nedependentă de mode şi modele, asimilând realitatea de dincolo şi de dincoace de fiinţa perpetuu interogativă, neliniştită, vânând împlinirea veşnic de neatins, ca o stea ce se depărtează din pricina expansiunii universului. El nu este singur şi pe căi nebătute, căci nu se poate trece cu vederea marele talent de traducător, portofoliul său incluzând pe Rilke, Villon, Aichelburg, Seherg, Roth – de fapt, un fin comunicator de poezie, cu o interpretare convingătoare şi minim „trădătoare”.
       Demersul poetic al lui Dan Dănilă poate pleca dinspre existenţialistul Jean-Paul Sartre (din Huis clos, de exemplu): dacă „ceilalţi sunt infernul”, atunci paradisul este în mine -  deducţia e firească şi fertilă. Un existenţialism la fel de lucid, dar recuperând un alt umanism, mai cald şi mai trist: Zilnic să tot aştepţi un noroc, vestea/ care îţi va schimba brusc toată viaţa./ Cum să tot arzi din tămâia luminii/ atât de departe de tainicul graal/ precum o vârstă repovestită atent/ într-un tablou triumfal. Dar nici măcar/ nu poţi ghici într-un asemenea destin/ încurcat ca un nod gordian, răbdarea/ e floare rară în orice grădină. Un pom/ etalând o ultimă frunză s-a sinucis/ fiindcă nu-l mai culegea nimeni, cu/ fiecare anotimp părea tot mai trist/ la capătul livezii.” (Întrebare). El este în lăuntrul neîncăpător, un călător căruia îi pasă că pleacă, dar nu poate poposi prea mult în preajma aceloraşi lucruri/locuri – „mi-am luat rădăcinile/ şi am pornit”, mărturiseşte în Pasager. Ceea ce acumulează şi păstrează este amprenta-amintire, memoria aromelor, luminii şi umbrelor, „vagi siluete”, „voci stinse”, „fotografiile scorojite” adunate într-un „Arhipelag al tristeţii, lins de valuri,/ muşcat de taifun, nepământ al bipezilor,/ vechi cuib părăsit.” (Pasager). E ceea ce poartă cu sine perpetuu, în orice singurătate l-ar găzdui. Sunt elementele din care-şi compune un Paradis, un spaţiu al nedependenţei de ceilalţi, al unei libertăţi visate, dar neatinse. Poetul  [din] Dan Dănilă nu este liber, este „eliberabil”, iar încercările spre a atinge starea înseamnă abateri înspre naturi sălbatice, virgine: „Mă aplec să culeg şi afinele/ dispar ca prin minune, visez/ că iarăşi sunt prins la furat dude/ cu buzele negre şi totuşi râd/ din copilăria mea temerară./ Sus e creanga cea mai bogată,/ doar eu şi graurii vom adormi sătui./ Când mi se face sete, din adânc/ răsună voci, prietenii iar mi-i aud/ şi brusc trezit, pălesc ca o frunză./ Ştiu de unde vine dulceaţa, dar/ de unde foşnetul acesta ciudat?/ Din toate fotografiile scorojite/ deschid ochii mirat. Aş putea refuza/ să mai cobor vreodată printre voi/ uşor visător, pe un fir de mătase/ din această dulce livadă.” (La cules). Evident, căutarea vârstei copilăriei, inocenţei irecuperabile este un surogat, o nevinovată minciună, pentru că, „Există întotdeauna un motiv să disperi”.
         Odată pe an, Dan Dănilă pleacă de la Loenberg, lângă Stuttgart, locul „exilului” său, şi vine la Sibiu, la rădăcinile pe care le-a părăsit în 1990. Iată o poveste a acestei călătorii rituale, aproape o re-iniţiere în Misterii secrete: „Nici nu mai ştiu ce caut când ies/ o dată pe an din vechiul labirint/ cu firul în mână, aproape orb./ Măsor înălţimea soarelui, apoi cânt/ obligatoriul imn la naiul din trestie/ şi mă întorc în măruntaiele pământului/ cald ca un taur sătul, adormit lângă iesle./ Nici deasupra, nici jos n-am stăpâni./ Nimeni nu mă aşteaptă, nu sunt voci/ care ar încerca măcar să mă oprească./ Oamenii poartă un fel de scoici negre/ pe ochi de parcă lumina le provoacă/ durere. Firul e plin de noduri, Ariadna/ nu se mai vede, templele s-au prăbuşit./ în piaţa însorită, invadată de porumbei,/ un zeu desculţ vinde bilete verzui/ chiar în fata muzeului de artă.” (Labirint)
       Aşa este, Poete, „Singurătatea îşi scrie legile ei/ orice ai face te poartă de mână,/ aproape servilă îţi arată deşertul,/ domeniile ei fără sfârşit. (Astfel).
        * Editura Limes, Cluj-Napoca, 2011

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu